Neşansa sau poate faptul că ni s-au aliniat aiurea planetele a făcut să nu ne calificăm la Olimpiade. Ne-am prezentat voioşi şi entuziasmaţi la preselecţii, c-o oră şi ceva înainte de timpul prevăzut (adică 12) şi, după dialoguri cu un angajat al primăriei despre paraşutism şi olimpiade, ne-am alăturat în cele din urmă celorlalte echipe din incinta clădirii unde urmau să aibă loc interviurile.

Eram ăia care s-au aşezat pe jos într-un cerc (la marginea căruia am stat eu ), cu o foaie alături pe care scria “Trăiască Vama” şi “Power Flower”, cu ceva bani mărunţi şi-o floricică lângă, cu muzică pe fundal, şi care se amuzau testând ecoul aulei.

Ăia care atrăgeau musafiri, ademenindu-i să stea pe ghiozdanul uber comod al lu‘ George (care era sechestrat, împreună cu Auraş, pe balcon - amândoi eliberaţi după ce au stârnit mila fetelor din organizare, prelingându-şi feţele ne tăiate cu lama pe geam, în timp ce fetele din Ghişeu păzeau sticla gigant de Cola). Hai că ne ştiţi, eram ăia simpatici foc!

Cu toate astea, după două ore de aşteptat şi de râs încontinuu (plus aia de venit dinainte) se dusese şi cheful şi capacitatea noastră de concentrare, iar băieţii se apucaseră chiar ei de închis lumea pe balcon, dar s-au plictisit repede, spre dezamăgirea celor care asistau la spectacol.

A urmat interviul într-un final, interviu care a fost ok, juriul a fost şi el ok, iar desenele lu’ George au fost super tari. Păcat că le-a uitat înauntru şi n-avem poze. Chiar şi punctajul obţinut la interviu a fost ok, doar că nu suficient de ok să ne încadreze între cele 11 echipe din 25 care au mers mai departe.

Experienţa, în schimb, a fost una foarte mişto. Separat de tot ce înseamnă Olimpiade, timpul petrecut cu echipa şi brainstorming-urile noastre absolute demenţiale, care de cele mai multe ori erau întrerupte de momente de respiro după ce evitam sufocarea prin râs, a rămas întipărit acolo în memorie. Poate la anu’ reluăm.

Mai ales că mă întreb serios cum mai rezistam încă o etapă de OC cu ăştia în echipă, la cât de mult ne râdeam. Poate că succesurile profesionale nu trebuiesc legate aşa de bine strâns de alea personale, mai ales că şi eşecele tind să afecteze mai grav echipele cu-n plus de sinergie.

Până când revenim cu poze, filmuleţe şi alte asemenea care să ne marcheze intrarea în nemurire şi să fie material de şantaj pentru când ajungem noi mari şi tari (şi vă arătăm noi vouă :P), vă invităm să vă alăturaţi nouă, mâine la Conferinţe, care se anunţă foarte tari.

Ne recunoaşteţi voi, o să fim ăia care or să râdă într-un cerc cu margini.